Cum 2009 tocmai s-a incheiat, si cum romanului ii place sa faca bilanturi, cresterea pietei cinematografice romanesti nu putea trece neobservata.

Dupa 19 ani de scadere continua a numarului de romani ce aleg salile cinematografelor pentru a-si petrece timpul liber, 2009, an de criza, a insemnat, paradoxal, primul an de crestere spectaculoasa. Agentia Champions (care colecteaza, de 15 ani, cifrele din piata cinematografica) face o serie de analize interesante aici, aici si aici. Daca primele doua analize ale lui Constantin Fugasin ne arata cifrele impresionante ale cresterii-record, ultima nu face decat sa demonstreze ca… mai e loc de crestere, si inca mult.

Asa se face ca am fost intrebati din ce in ce mai des in ultima vreme “de ce credeti ca a crescut piata in 2009? De ce tocmai acum, cand criza se face simtita mai mult decat oricand?” Ei bine, noi credem ca romanul a fost intotdeauna amator de filme bune. Adevarata provocare e cum sa-l convingi ca e mai bine sa le vada intr-o sala de cinema, decat pe monitorul de 17’’ al calculatorului personal. Si totusi, de ce, timp de atatia ani, romanii n-au calcat in cinema-uri, iar acum au revenit in forta?

Putem vorbi de doua motive, unul legat de infrastructura, si altul de contextul economic.

Inca de la primii pasi pe piata din Romania, Cinema City a sustinut ca una din principalele cauze ale numarului scazut de intrari la cinema pe cap de locuitor era absenta unor sali de cinematograf moderne, capabile sa ofere spectatorilor standardele de confort si servicii pe care le intalnesc in alte contexte de divertisment. De asemenea, mai ales in afara Bucurestiului, slaba dezvoltare a multiplexurilor insemna lipsa diversitatii de filme si de orar, deci o oferta saraca si putin flexibila, care de cele mai multe ori era si intarziata (filmele soseau in anumite cinematografe la saptamani bune de la lansarea lor nationala). O data cu cresterea numarului de multiplexuri, in multe orase din tara, decalajul acesta a ajuns zero (astazi premierele ruleaza simultan in Bucuresti si in alte orase cu multiplexuri), iar oferta de filme a devenit variata si mai atractiva, cinema-ul redevenind o optiune convenabila si flexibila de petrecere a timpului liber. Fenomenul a fost similar in alte tari in care Cinema City a dezvoltat retele de cinematografe multiplex (Ungaria, Polonia, Cehia), in timp acestea apropiindu-se de mediile de intrari per capita din tarile vestice. Putem afirma deci ca dezvoltarea infrastructurii cinematografice are un impact direct asupra numarului de oameni care vin la cinematograf si a frecventei vizitelor acestora.

Pe de alta parte, criza economica a limitat drastic posibilitatile de divertisment ale oamenilor, anumite tipuri de divertisment (weekenduri prelungite, concedii, iesiri la restaurant) devenind mai putin frecvente, mai greu accesibile. Nevoia de a evada din cotidian, de a se destinde, a ramas insa constanta, ba chiar a crescut datorita climatului de criza, iar cinematograful, o optiune comparativ mai ieftina, care oferea aceste momente de relaxare, a crescut in acest context. Industria cinematografica mondiala a avut de altfel, istoric vorbind, perioade de varf care au coincis cu crizele economice (Marea Criza din 1929 spre exemplu).

Exista si un al treilea motiv, de continut: aparitia filmelor 3D, care pot fi vazute in conditii optime doar la cinema, a contribuit si ea la cresterea numarului de spectatori.