Jan 29

Leapsa cu filme

Impreuna cu hotcity.ro, ne jucam cu amatoarele de filme. Daca va intereseaza leapsa cu filme la care puteti castiga o seara VIP la un film nou si bun (nu spunem care, ca-i mai palpitant) alaturi de alte doamne si domnisoare simpatice, cititoare ale site-ului sau bloggerite, atunci nu trebuie decat sa vizitati hotcity.ro si sa urmati pasii descrisi de Sana, si ne vedem la Samsung VIP in Cinema City.

January 29, 2010   No Comments

Jan 28

Avalansa de premii la Hollywood

Sezonul premiilor si al galelor continua iarna asta cu a 16-a editie a Screen Actors Guild Awards, ce a avut loc sambata trecuta la Los Angeles Shrine Exposition Center. Premiile Screen Actors Guild reprezinta distinctii acordate de catre breasla actorilor pentru filme, roluri in filme, emisiuni TV de primetime si roluri in emisiuni TV de primetime. La acordarea distinctiilor au contribuit voturile a aproape 100.000 de membri activi ai Screen Actors Guild de pe intreg teritoriul Statelor Unite.
Premiile individuale pentru roluri au ajuns la Jeff Bridges, Sandra Bullock, Mo’Nique si Christoph Waltz pentru roluri in filme, si la Kevin Bacon, Alec Baldwin, Drew Barrymore, Tina Fey, Michael C. Hall si Julianna Margulies pentru roluri in televiziune.
Premiul pentru intreaga distributie de film a fost acordat anul acesta pentru Inglourious Basterds, in timp ce premiile pentru distributie in comedii si drame de televiziune au mers anul acesta la productii ca Glee si Mad Man. Distinctia pentru cascadorie in film si televiziune a fost acordata pentru Star Trek si 24.
Dupa decernarea premiilor, revista People si The Entertainment Industry Foundation au gazduit, pentru a paisprezecea oara, Gala post-ceremonie. Evenimentul exclusivist, ce a avut loc intr-o alta aripa a Shrine Exposition Center, onoreaza cauzele filantropice ale membrilor Screen Actors Guild.
Amatorii trendurilor si aparitiilor de pe Covorul Rosu se pot delecta cu o serie de fotografii ale vedetelor prezente la eveniment, aici.

January 28, 2010   No Comments

Jan 27

E oficial, AVATAR a depasit Titanicul

Luni, regizorul James Cameron si-a depasit propriul record de incasari (detinut cu filmul Titanic). Cele 1,859 miliarde de dolari incasate pana in prezent de filmul AVATAR il transforma in cel mai mare succes de casa al tuturor timpurilor si asta dupa doar 37 de zile in cinematografe. Recordul stabilit de Titanic in 1997 este de 1,843 miliarde, insa specialistii atrag atentia ca trebuie sa luam in considerare pretul mai mare al biletelor acum decat atunci, si surplusul pe care il genereaza adosul de pret pentru proiectiile 3D si IMAX.

Mai multe aici.

January 27, 2010   1 Comment

Jan 22

Premiem cea mai frumoasa poza de cuplu!

De Ziua Indragostitilor, nu puteam sa nu ne gandim si noi la cei care se iubesc. Asa ca incepand de ieri am dat unda verde concursului: trimiteti-ne o poza de cuplu in care sa vedem cat de mult va iubiti, iar pe cele mai frumoase le premiem cu cate o seara in doi la film, cadoul perfect de Ziua Indragostitilor.

Mai mult decat atat, pozele vor fi afisate in toate cinema-urile noastre (doar vreti sa vada toata lumea ca va iubiti, nu?), dar si aici, pe blog.

Ieri am inceput deja sa primim primele fotografii, unele mai frumoase ca altele, asa ca decizia nu va fi tocmai usoara. Mai aveti timp sa le trimiteti pana pe 10 februarie, dupa care urmeaza sa anuntam pe e-mail castigatorii.

Concursul este valabil in toate orasele in care avem cinematografe: Bucuresti, Timisoara, Iasi, Cluj, Bacau si Pitesti. Detaliile si regulamentul le gasiti aici http://www.cinemacity.ro/actual.php
 

January 22, 2010   2 Comments

Jan 21

Sezonul premiilor continua in forta: nominalizari

Aseara au fost anuntate nominalizarile pentru Premiile BAFTA, acordate de Orange British Film Academy. Deloc surprinzator, Avatar a fost nominalizat pentru 8 categorii diferite, dar la fel stau si An Education si The Hurt Locker.
District 9 are 7 nominalizari; Inglourious Basterds si Up in the Air, cate 6, iar Coco Before Chanel, Nowhere Boy, Precious: Based on the Novel Push by Sapphire si Up au primit fiecare cate 4.
Asa cum era de asteptat, Avatar a fost nominalizat la categoriile Cel mai bun film, Cinematografie, Editare, Muzica, Design de productie, Sunet si Efecte Speciale Vizuale. James Cameron este nominalizat pentru Cel mai bun regizor, Alfred Molina pentru Cel mai bun actor in rol secundar, iar Carey Mulligan pentru Cea mai buna actrita in rol principal.
Lista completa a nominalizarilor este disponibila pe site-ul Orange British Film Academy, aici, iar Gala premiilor va avea loc peste o luna, pe 21 februarie.
Si industria de film romaneasca isi are, de patru ani, laureatii sai. Premiile Gopo – premiile industriei de film din Romania – au ajuns la a patra editie, iar Gala Premiilor va avea loc anul acesta pe 22 martie. Pana pe 18 ianuarie, producatorii au avut posibilitatea sa inscrie in competitie productiile (romanesti sau co-productii cu participare majoritar romaneasca), iar, dupa anuntarea nominalizarilor, peste 400 de profesionisti activi din industria de film vor vota pentru desemnarea castigatorilor trofeelor din acest an. Nominalizarile vor fi anuntate pe site-ul oficial al evenimentului.
Gala Premiilor Gopo este organizata de Asociatia pentru Promovarea Filmului Romanesc (APFR) cu sprijinul Babel Communications si al Centrului National al Cinematografiei (CNC).
 

January 21, 2010   No Comments